Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuș, a afirmat că România, în acest moment, nu este pregătită pentru impozitarea progresivă, o măsură pe care viitorul premier, Marcel Ciolacu și-o dorește implementată.
Într-un interviu acordat la Digi24, Heiuș a subliniat că impozitarea progresivă poate funcționa într-un stat cu o clasă de mijloc solidă, ceea ce România nu are încă.
El a menționat că într-o economie în creștere, impozitarea progresivă ar trebui să fie aplicată astfel încât persoanele cu venituri peste un anumit prag să nu sufere și să-și continue viața aproape normal. Cu toate acestea, în prezent, România nu este pregătită din punct de vedere tehnic pentru implementarea unui astfel de sistem.
„Dacă este să discutăm teoretic, impozitarea progresivă poate să funcționeze într-un stat care are deja o clasă de mijloc foarte bine stabilizată și într-o țară ca România trebuie să avem un milion de oameni pe care sa putem să-i încadrăm în clasa de mijloc.
Să ai o economie care este pe un trend ascendent ca atunci când mergi pe o impozitare progresivă înseamnă că pentru cei cu venituri peste o anumită limită să-i impozitezi în plus, acei oameni să nu aibă de suferit, să nu fie afectați și viața lor să continue într-un ritm aproape normal.
Eu cred că astăzi România nu e pregătită pentru impozitarea progresivă, doar din punct de vedere tehnic al agenției, pentru că dacă se dă o lege, agenția va face cumva și o va aplica”, a declarat șeful ANAF.
Totodată, Heiuș a precizat că veniturile statului au fost supraestimate, în conformitate cu un raport al Consiliului Fiscal din decembrie anul trecut. El a explicat că, în calitate de președinte al ANAF, are acces doar la informațiile referitoare la venituri și că nu poate evalua în detaliu partea de cheltuieli a bugetului.
De asemenea, șeful ANAF a subliniat că o colectare a veniturilor fiscale depinde de trei factori importanți:
El a menționat că economia României are o anumită putere, sistemul de impozitare este adaptat realităților actuale, dar capacitatea administrativă a ANAF este limitată de instrumentele de care dispune.